cînd stelele-s pe cer,
Cînd toată lumea doarmeşi liniştea-i deplină,
Ne pregătim cu toţii,şi cu un pas stingher
Plecăm încet spre munte,spre raza de lumină.
Cu rucsacul în spate
şi dor de drumeţie,
Urcăm spre norii tainici,cu pasul apăsat,
Şi zarea-ndepărtatăe neagră şi pustie,
Doar dorul de-nălţimee veşnic ne’ntinat.
Cînd seara iar se lasă
şi-i linişte deplină,
Noi zăbovim o clipăîn jurul focului,
Privind un dans sălbaticde flăcări şi lumină
În tabăra de corturi,sub poala muntelui.
Cînd soarele răsare
şi-ncepe-o nouă zi,
Spre crestele cărunteporni-vom împreună,
Vom fi mereu prieteni,nedespărţiţi vom fi,
Cînd este greu şi-n viaţă,şi-n munte, şi-n furtună.
La cumpănă de drumuri,
cînd soarta ne desparte,
Cînd inutil se parea fi un ţel sublim,
Vom încerca prin viaţăsă mergem mai departe,
Cu muntele în sufletîn pace să trăim.