joi, 9 ianuarie 1986

Sonet feroviar

Am să te-aştept în fiecare gară,
Dacă prin gînd ţi-o trece să şi urci,
Am să te-aştept în fiecare seară
La un semnal pe care-l tot încurci.

Am să te-aştept plîngînd pe căi ferate,
Cu ochii înroşiti să-ţi fiu semnal,
Şi doar cu amintirile uitate
Sa mă-mpreun ca şi un val cu-n mal.

Pluteşti pe-o mare tainică-n urgie
Cu tot ce-a fost fiind adevărat,
Şi o furtună iarăşi mă îmbie
Dar unde este gara de-altădat?

Şi tot mereu rămîn în aşteptare
În orice tren de ai să şi cobori,
Trecutul, de-am să-l ştiu, e o eroare
Ca albul mat al primelor ninsori.

Albit de neguri, rele şi povară
Cu tot ce s-a-ntîmplat, te voi iubi,
Şi-am să te-aştept în fiecare gară,
Am să te-aştept mereu strivit de zi.

Cu inima bătînd în ritmul roţii,
Urmez un drum pe care l-am urmat,
Şi cum şi noaptea mi-au furat-o hoţii,
Eu caut gara-n care ai urcat.

Şi iar m-apasă ultima privire
Din toate cîte-am vrut de neuitat,
A fost frumos, uitata mea iubire,
Dar astăzi doar un tren e-adevărat.

Te-aştept să urci în orişicare gară,
Te-aştept în orice tren cînd să cobori,
Albit de neguri, stele duc povară
Şi-or să m-apese dimineţi în zori.

Am să te-aştept din zi în miezul nopţii,
În orice tren şi în oricare gară,
Cu inima bătînd în ritmul roţii,
Eu te aştept în fiecare seară.