miercuri, 26 februarie 1986

Lasă-mă, stăpîne

Hai şi mă redă eternităţii,
Lasă-mă, stăpîne, cu-al meu vis,
Smulge-mă orgiei izbucnite,
Nu-s decît istovitor abis.

Lasă-mă în bestia de viaţă,
Nu-mi culege boabele de gînd,
Stinge-le în praful de pe drumuri
Regăsite-n şoapta mea plîngînd.

Mugurii de seară se vor stinge,
Clipele de foc mă vor răni,
Nu-mi mai smulge ultimile patimi,
Lasă-mi bucuria de-a mă şti.

Ah, stăpîne, muritori cu toţii
Se vor stinge lîngă gîndul meu,
Vor aprinde stele şi luceferi
De va fi uşor acum ce-i greu.

Ne întoarcem ca din iadul clipei,
Ne plecăm să nu ne mai vedem,
Vom purta pe umeri ne’mplinirea,
Altceva nu-i drept să mai avem.

Voi pieri şi eu, şi tu, stăpîne,
Nu vom fi, în timp, deloc mai mult,
Eu voi fi un dor de azi şi mîine,
Tu vei fi acelaşi gînd trecut.

Nu, stăpîne, clipa nu ne trece,
Clipa nu se-ntoarce, nicăieri,
Drumul nostru urlă plin de focuri,
Şi-i destul. Atît mai ai: să speri.

joi, 20 februarie 1986

Bob de grîu

Spicul boabelor uscate
Trage focu-n alte sate,
Şi le lunecă-n tîrziuri
Către clipe şi pustiuri.
Şi învăluiţi în stele,
Vrajă a nopţilor mele,
Caii bobului de grîu,
Trag izvorul în pîrîu.

Aburind, un nimb al lunii,
Mîngîie în vîrf gorunii
Şi, cu ochii lor de focuri,
Vraja nopţii altor locuri.
Umbra nimbului de soare
Se afundă în izvoare
Şi se pierde-n colb de rîu,
Netihnitul bob de grîu.

Obosind în raze arse,
Peste cerul ce le sparse,
Trec din noapte în lumină
Nevăzute flori de mină.
Călătoare raze-a nopţii
Plîng în scîrţîitul porţii,
Şi-n izvor şi în pîrîu
Drumul bobului de grîu.

miercuri, 19 februarie 1986

Dorul lacrimei

Iarăşi cerul vrea să-mi plîngă
Nouri plini de zbor şi ploi,
Şi-nvelit în vis să-mi frîngă
Pribegia celor doi.

Măgulit de stele stinse,
Noaptea stinge flăcări mari,
Şi-n înnegurări aprinse
Poţi să pleci sau să dispari.

Cale către mai departe
Unduită-mi ia avînt,
Oblojită, fără de moarte,
Plînge ceruri pe pămînt.

Şi-n tîrzie împăcare,
Mugurii din ierbi vor da,
Cum îmi plouă, cîte-o floare,
Primăverii şoapta ta.

Iarăşi cerul o să-mi plîngă
Nouri plini de nimb stellar,
Şi un mugur vrea să-mi frîngă
Amintiri de-acum în dar.

miercuri, 12 februarie 1986

Ning fără zăpadă

Cum ninsoarea umblă
peste-un ochi de stele,
Umbra cade-n geruri
veşnicii să spele.
Zboruri de departe
cad încet şi-asudă,
Şi se-mbrac în noapte,
steaua cere trudă.

Vijelii supuse
mi se sfarmă-n palmă,
Numai unda mării
nu-i, ca mine, calmă.
Cată amintire,
cată păsuire,
Peste toate-i iarnă,
vară-n amintire.

Lacrima învinsă
nici nu cade-n ceruri,
E de vis brăzdată,
arde gînd în geruri.
Cade în pămînturi,
mreaja vieţii, pradă,
Amintiri supreme
ning fără zăpadă.

duminică, 9 februarie 1986

Dor de foc

Cărările umbrite de omăt
Se scurg în paşi către pămînt şi cer,
Şi vin în vale apele-ndărăt
Sub arsele pridvoare plînse-n ger.

Pe urmele de prăzi şi vînători
Trec încet desişuri uşurate,
Se regăsesc în paşi de trecători
Şi-ntr-o taină, din trecut, uitate.

Călători ai cerului de noapte
Lasă-n ţipăt de acvilă visul,
Şi-ţi cuprind înveninate şoapte
Ce-şi deschid ne’ntîrziat abisul.

Ţipătoare, clipele de seară,
Plîng vrăjite de un mugur veşnic,
Vine timpul muntelui să ceară
Taina unui foc aprins, vremelnic.

Şi cum stins, un foc nu poţi aprinde,
Ai doar focul ce te mai cuprinde.

marți, 4 februarie 1986

Nopţi de iarnă

Ca din ochiul rătăcit de soare,
Dintr-un spic de gheaţă cată luna,
Apa susurîndă în izvoare,
Munţii ce-i îmbracă, iar, furtuna.

Brazii încărcaţi de viscolire
Îşi apleacă cetina plîngîndă,
Ocrotind a iernilor iubire
Şi odihna lupilor la pîndă.

Vîntul aspru şuieră prin stele,
Sfîşiat de-un urlet de aproape,
Aripi mari de ceaţă vin să spele
Lacrima de cer în colb de ape.

Cerbi şi ciute, umbre mari de iarnă,
Trec cu pas sfios în legănare,
Şi ne vin luceferi să aştearnă
Pe un vîrf de munte o-ntîmplare.

Oblojit de frig un vad trosneşte,
Împărţindu-şi harfa sa de gheaţă,
Şi pe roata morii se opreşte
Mîngîiat de lună ori de ceaţă.

luni, 3 februarie 1986

Oltul în Oltenia

Cum ne e străbuna moştenire,
Veacuri de istorii urcă-n munţi,
Şi-n puterea nopţii de-mplinire
Se aşază peste maluri punţi.

Hoardele de pradă îşi pierd urma,
Apele se spală pe pămînt,
Baciul mioritic mînă turma
Şi în miezul iernii cîntă-n vînt.

Brazi bătrîni de veghe în hotare
Ne rostesc de Mircea cel Bătrîn,
Şi păgînii fug în depărtare,
Oltu-i din vechimi mereu român.

Clopote de timp se trag în turle,
Cozia l-aşteaptă pe Mihai,
Vremi îndepărtate ţin să urle,
Numai Oltul ne rămîne crai.

Călăuza apei din izvoare
Paşii de ţăran ia împrumut,
Şi-n apus şi-n răsărit de soare
Dunărea îi pierde în trecut.

Şi cum Oltul pavăză ne este
Prin istorie făcînd recurs,
Împlinind şi maluri, şi poveste,
Oltul e român în vad şi curs.

Unde sfînt ne este idealul
Şi e vulturul pe cer stapîn,
Oltul ne mîngîie blînd cu valul,
Brav botezător de plai român.