duminică, 9 februarie 1986

Dor de foc

Cărările umbrite de omăt
Se scurg în paşi către pămînt şi cer,
Şi vin în vale apele-ndărăt
Sub arsele pridvoare plînse-n ger.

Pe urmele de prăzi şi vînători
Trec încet desişuri uşurate,
Se regăsesc în paşi de trecători
Şi-ntr-o taină, din trecut, uitate.

Călători ai cerului de noapte
Lasă-n ţipăt de acvilă visul,
Şi-ţi cuprind înveninate şoapte
Ce-şi deschid ne’ntîrziat abisul.

Ţipătoare, clipele de seară,
Plîng vrăjite de un mugur veşnic,
Vine timpul muntelui să ceară
Taina unui foc aprins, vremelnic.

Şi cum stins, un foc nu poţi aprinde,
Ai doar focul ce te mai cuprinde.