marți, 4 februarie 1986

Nopţi de iarnă

Ca din ochiul rătăcit de soare,
Dintr-un spic de gheaţă cată luna,
Apa susurîndă în izvoare,
Munţii ce-i îmbracă, iar, furtuna.

Brazii încărcaţi de viscolire
Îşi apleacă cetina plîngîndă,
Ocrotind a iernilor iubire
Şi odihna lupilor la pîndă.

Vîntul aspru şuieră prin stele,
Sfîşiat de-un urlet de aproape,
Aripi mari de ceaţă vin să spele
Lacrima de cer în colb de ape.

Cerbi şi ciute, umbre mari de iarnă,
Trec cu pas sfios în legănare,
Şi ne vin luceferi să aştearnă
Pe un vîrf de munte o-ntîmplare.

Oblojit de frig un vad trosneşte,
Împărţindu-şi harfa sa de gheaţă,
Şi pe roata morii se opreşte
Mîngîiat de lună ori de ceaţă.