Înfrînt

Mă-nvinge o mirare,
Mă-nalţă-o rătăcire,
Mi-e dor de întristare,
Mă bucur cu iubire.

Cad falduri aburinde,
Cad nori de rătăcire,
Un tîrg pe toţi ne vinde,
La preţ de amăgire.

Bat ploi înmărmurite,
Sînt viscole pe urme,
Pe creste-cărunţite
Vin amintiri de turme.

Cad ultimele lacrimi,
Vin primele mîndrii,
Cad norii grei de patimi,
Rămîn doar bucurii.

Mă-nvinge o mirare,
Mă-nalţă-o rătăcire,
Mi-e dor de întristare,
Mă bucur cu iubire.

Licurici de strajă

În ochii mei stau licurici de strajă
Şi-şi povestesc de iernile de foc,
Un foc m-adoarme în tîrzia-i vrajă,
Şi-n trecere şi timpul e un joc.

Miraje sfinte-mi zugrăvesc obrazul
Şi tîmplele iau foc de-atîta nins,
Mă vede prin ferestre şi pervazul
De care m-am temut în necuprins.

A opta artă-i furtul de destine,
Împerecheate-n alburi de voal,
Şi-n sobă arde tot ce aparţine
Acestui rest total, imparţial.

O stea e-un amanet de amănunte
În necuprinderea de os şi lut,
Doar jocuri, nefiresc, iubesc un munte
Pe care-l văd aşa cum au trecut.

Corăbii albe trec pe cerul nopţii
Deasupra de stindardele de fum,
Neamănuntele iubesc proporţii,
Şi-un vraf de praf înseamnă scrum şi drum.

În Carul Mare umbra e o vrajă,
Şi toate către cer se pribegesc,
În ochii mei stau licurici de strajă,
Că obidit, în taină, te iubesc.

Ascundere în infinit

Vorba mea prelungă se sfîrşeşte-n şoapte,
Infinitu-mi pare o eternă noapte,
Iscodiri de veghe vin să ne purceadă,
Cerbi şi capre negre vin să ne mai vadă.

Roua mă-nfrăţeşte lungilor poteci,
Ochii tăi sînt tandri, ochii tăi sînt reci,
Văd un drum în lacrimi, drum văd în priviri,
Lîngă mine-s ceruri ca în izbîndiri.

Îmi faci semn cu şoapta, eu pe nicăieri,
Ceri cu mîna-n mînă paşii efemeri.
Nu vreau infinitul cu farmecul său,
Eu te vreau pe tine, vreau numele tău.

Roua îmi petrece drumul către creste,
Trec prin nori de seară, norii îmi dau veste,
Călător cu gîndul, călător în fapte,
Infinitu-mi pare o eternă noapte.

Flori de primăvară mi se-aştern pe gînd,
Inimi se-mpreună către cer mergînd.
Ispitit de rînduri, ispitit de vînt,
Plec o vorbă-n ceruri şi-una în pămînt.

Un stindard de veghe tu pui în priviri,
Lîngă mine-s ceruri ca în îzbîndiri,
Nu vreau infinitul cu farmecul său,
Eu te vreau pe tine, vreau numele tău.

Evadînd

Şi evadînd, pe zidul închisorii
Ne binecuvîntează zori de zi,
Şi-n trecerea firească, iar, cocorii
Ne cheamă către taina ce va fi.

Ne dau onorul temniţele ude
Şi se gîndesc la paşii noştri reci,
Şi-n fiecare umbră ne aude
Albastrul plîns de rouă pe poteci.

Ne duc în spate drumuri de izbîndă,
Şi cale ne clădesc păduri de brad,
Doar lacătu-nchisorii vrea să-mi vîndă
Istoria de cum era să cad.

Ne dau bineţe şoaptele din valuri
Şi porturi ale stelelor ne vor,
Păşind încet, ne mai iubim pe maluri,
Înlănţuiţi de evadări de dor.

Evadînd ne cheamă pragul nopţii
Să-i punem paşii noştrii căpătîi,
Şi să-i clădim tărîmul ce-l vor sorţii
De la pornirea lumilor dintîi.

Pierzînd în noapte noaptea nepătrunsă,
Ne oglindim privirile în zori,
În dimineaţa ce-i în noi ascunsă
Ascundem şoapta primei sărbători.

Dar, evadînd, un duh de primăvară
Ne pune-n ochi mari sceptre de destin,
Şi norii-ndepărtarea ne-o măsoară,
Avizi de ploaie spală cer senin.

De vremea lor ne povestesc tîrziuri,
Cum rătăceam pustii înspre pustiuri.

Festina Lentae

Încet, încet, plutesc în ape stele
Şi curg încet, încet şi monoton,
Şi vin încet la ţărmuri să se spele
Fugind apoi, încet, spre Orion.

Încet, încet, se scurg în nemurire
Cu ochi de foc, încet, încet, privind,
Şi vin încet la ţărmuri cu iubire,
Fugind apoi; încet în ţărm pierind.

Încet, încet, umbresc o piatră seacă,
Păşind încet în drumul lor firesc,
Dar pleacă-ncet încetului ce pleacă
Şi-ncet, tîrziu, în cer, se nemuresc.

Drumul

Ceasul drumului se bate
În secunda mea ştrengară,
Şi porneşte mai departe,
Înăuntru şi afară.

Şi cu traista-n băţ de gînduri
Plec şi eu la drum cu dînsul.
În afară sînt doar vînturi,
Înlăuntru e doar plînsul.

Peste nici un ceas de vreme,
Un moşneag ce-i dau bineţe
Îmi răspunde despre semne,
Privind crestele semeţe.

Şi vorbind de dimineaţă,
Urcă şoapta şi-o coboară,
Povestind, încet, de viaţă
Şi de zboruri ce-l purtară.

-“Iar de pui picioru-n apă,
Cată piatra ce trosneşte
Şi cu ea în apă sapă,
Şi-ai să vezi că putrezeşte.

Şi-apoi caută-n lumină
Întunericul uitării,
Să-ţi baţi ziua, de-i senină
Ca pe-un prag al întrebării.

Caută urcînd spre stele
Steaua care te veghează,
Şi coboară printre ele
Despărţit fiind de-o rază.

Dar cu ochii priveghează
Tot ce ai şi-n sus, şi-n vale,
Despărţite-s de o rază,
De-un hotar şi de o cale.

Numai urma de e-n ceaţă
Ia-o-ncet, s-ajungi în grabă,
Pune pas cu pas pe viaţă
Ca să vezi că ai şi treabă.

Dar, la drum. Aşa, drumeţe,
Caută colindul firii,
Să-nţelegi că-ţi dau bineţe
Şi furtunile iubirii.

Şi o ia din rădăcină,
Dinspre cer înspre pămînturi,
De cobori, nu vezi lumină,
Sus, bat nori de ploaie-n vînturi.

Dar aruncă-te-n durere,
Ca s-ajungi să plîngi cu soare,
Să-nţelegi că prin putere
Infinit de pas te doare.

Hai, la drum, aceasta-i calea!
Hai să urci, destul cu plînsul!
Nu căta îndepărtarea,
Şoapta nopţii-i necuprinsul.

Pasul ce îl faci cu pasul
Te departe şi aduce
Peste ce-a porni urmaşul
Să ajungă în răscruce.

De porneşti ajungi pe cale,
De porneşti, ţi-asumi şi riscuri,
Urci în gînduri, urci în vale
Înspre munte vezi doar piscuri.

Lasă calea presărată
Cu victoriile vieţii
Şi le-adună doar o dată
La amiaza dimineţii.

Iar apoi din nou le-nşiră,
Dă-le toate, tuturora,
Ca prin ele cîţi porniră
Să-ţi privească aurora.

Dacă nu, priveşte dealul
Şi porneşte-ncet pe vale,
Pînă unde ţine malul
Şi opreşte-te din cale.”

Cîntec în prag de iarnă

Ninge astă seară, ninge fantomatic,
Unduiri de stele, poli de univers,
Cade-n crucea lumii răcnetul sălbatic,
E-al plînsorii triste într-un paşnic mers.

Cînd se vor întoarce, ca un vis, cocorii,
Într-o toamnă arsă de un vînt stingher,
Răsări-vor stele şi veni-vor norii
Peste-ntîie falduri arse de mister.

Şoapte dinspre toamna ospătării noastre,
Plînsuri de furnică, urcă în pămînt,
Tîrgul se va vinde stelelor albastre
Şi apoi va pune clopote în vînt.

Viforul conspiră trenuri înspre gară,
Buzele de gheaţă apele sărut,
Vin furtuni la ţărmuri întrebînd de vară,
Numai astă noapte e-n necunoscut.

Ninge ochi de taină însetaţi de sînge,
Însetaţi de abur, înveliţi de cer,
Toamna iar se roagă, iernilor se plînge,
Cea dintîi zăpadă cade cînd o cer.